- Care e jocul tău preferat din copilărie? Dar din adolescenţă?
- În copilărie cred că era leapşa, fiindcă jucam ore în şir duminica, singura noastră zi liberă din săptămână. În adolescenţă cred că era „Nu te supăra, frate!”.
- Cînd te întîlneşti cu primii tăi prieteni despre ce vorbiţi? Despre trecut sau despre prezent?
- Despre prezent. Întotdeauna. Cred că am fost norocoasă, am 3 prieteni cu care mă ştiu de vreo 25-30 de ani (cam de când eram toţi în cărucioare) şi, chiar dacă ne vedem o dată pe an, lipsesc cu desăvârşire reproşurile gen: „N-ai mai dat şi tu un telefon!”, „Da’ ce-ai mai făcut?”, „Te-ai măritat?”. Ca să nu mai zic de favorita mea: „Care mai e viaţa ta?”. Câteodată ne mai aducem aminte şi de copilărie, dar cu nostalgie şi bunăvoinţă, nu ca să săpăm după justificări sau motive.
- Sportul preferat? Ce sport pe care-l urmăreşti la TV ai vrea să cunoşti, să practici (de ce)?
- Tenis. Cred că tot tenis, deşi nu am mai jucat din vremea „curtea şcolii”.
- Ce chestie n-ai face, dar l-ai pus pe vreun personaj de-al tău să facă (oarecum în locul tău)?
- Vai, aici trebuie să mă gândesc mult, nu e aşa simplu. Eu merg pe principiul „try everzthing once”, adică încearcă orice. Cred că nu m-aş droga, dar nu cred că m-am pus vreodată în pielea unui personaj care o face.
- Care e profesia pe care ai face-o cu plăcere? O profesie hobby care te-ar face fericit?
- Cea pe care o fac. Bineînţeles, dacă nu-mi place nu fac. Cea mai oribilă perioadă (din fericire scurtă) a fost cea în care veneam la serviciu ştiind că voi aduna costuri, preţuri, cheltuieli, bonuri şi voi face tabele cu ele.
- Ce sentimente/stări te enervează?
- Am, ca orice femeie, perioade în care orice mă poate enerva. Da, perioadele acelea. În rest mă enervează oamenii care te contrazic de dragul contradicţiei. Cât despre stări... mă enervează când îmi e lene. Din fericire nu prea am vreme de lene.
- O faptă cu care te-ai lăuda în faţa copiilor tăi? Un eveniment care te-a avut în centru pe tine şi care i-a bucurat nespus pe părinţii tăi?
- Am ajutat un copil atunci când a avut nevoie şi de câte ori a avut nevoie de mine. Cred că părinţii mei au fost mândri de mine şi de soră-mea de când ne-am născut. Iar noi am încercat să nu-i facem de ocară orice am fi făcut.
- Dacă ai cînta rock sau jazz, ai fi foarte sărac şi ţi s-ar propune să cînţi manele pentru mulţi bani ai accepta? Ce n-ai accepta ca scriitor?
- Habar nu am. Eu nu înţeleg de ce lumea reduce totul la alegerea dintre alb şi negru: ori manele, ori rock. Poate că îmi mai place, pe lângă cântatul de jazz, şi să tricotez sau să fiu avocat. De ce ar trebui să mă apuc fix de manele? Ce n-aş accepta ca om, femeie, jurist n-aş accepta nici ca scriitor. Scriitoriceala nu e meserie; sau, dacă e meserie, atunci se cheamă altcumva şi vine din altă parte.
- Dacă ţi s-ar da un premiu pe care nu l-ai merita (cel puţin nu mai mult decît cel de pe locul doi, pe care l-ai simpatiza de multă vreme) ce ai face?
- L-aş refuza. Ceea ce am şi făcut o dată, prin şcoala generală.
- Cum ai devenit ceea ce eşti acum?
- Cred că muncind. Uneori mai mult, alteori mai puţin, dar niciodată nu mi-a picat ceva din cer. Cât despre cum am devenit ceea ce gândesc, asta s-a făcut întorcându-mi ochii spre interiorul meu, citind şi stând de vorbă cu oameni deştepţi şi luptând să-mi accept limitele, ştiind că doar aşa le voi accepta şi pe ale celorlalţi. |
.JPG)
